



Focarul depistat la începutul lunii ianuarie în comuna Cermei, județul Arad s-a extins rapid. Potrivit directorului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Marcel Roșu, ferma este organizată pe sectoare, iar intervenția a fost necesară inițial pentru 1500 de animale. Din cauza răspândirii virusului a fost necesară eliminarea și celorlalți porci, respectiv aproximativ 4.500 de capete.
Cadavrele au fost îngropate în perimetrul fermei cu respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate. Autoritățile au instituit măsuri speciale de control în comuna Cermei și în localitățile din jur. A fost stabilită o zonă de protecție pe o rază de trei kilometri în jurul fermei și o zonă de supraveghere extinsă de 10 kilometri pentru a limita răspândirea virusului.
Marcel Roșu a precizat că ferma nu va putea relua activitatea decât după expirarea perioadei de 30 de zile de supraveghere specială, relatează agerpress.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
