Spaţii de depozitare neigienizate, fructe şi legume depozitate necorespunzător, produse alterate, acestea sunt principalele nereguli pentru care inspectorii ANSVSA şi ANAF au aplicat 54 de amenzi comercianţilor din Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, împreună cu reprezentanți ai ANAF, o acțiune tematică de control la depozitele de legume și fructe și piețele agroalimentare din București și județul Ilfov. În timpul controalelor, s-au prelevat probe (din lămâi, piersici, morcovi, gutui, caise, ardei iute, ardei gras, banane, mere, portocale, roșii, nectarine, struguri) pentru determinarea prezenței sau a depășirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din București și Constanța. De asemenea, de importanță a fost și verificarea procedurii de rechemare a produselor de la beneficiari, în situațiile în care există produse neconforme.
Au fost verificate 87 de unități de depozitare și comercializare legume-fructe. Neregulile constatate în urma verificărilor au fost sancționate cu 54 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 637.280 de lei.
Principalele deficiențele constatate
-igiena necorespunzătoare a spațiilor de depozitare și ambalare;
-depozitarea necorespunzătoare (paleți cu produse alterate lângă cei cu produse corespunzătoare);
-legume și fructe alterate și ambalaje deteriorate prezente în spațiul de depozitare;
-trasabilitatea și etichetarea necorespunzătoare a legumelor și fructelor;
-lipsa programului de autocontrol la produsele de origine non animală;
-inexistența procedurii de rechemare a produselor neconforme;
-absența fișelor care atestă sănătatea personalului.
Totodată a fost reținută oficial o cantitate totală de 13.862 de kg de legume și fructe (roșii, morcovi, lămâi și ardei gras), care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată. Acest tip de acțiuni realizate împreună cu alte instituții ale statului vor continua în direcția unei protecții cât mai eficientă a sănătății publice.