
A murit strivit de transportul de cereale la care lucra!

Ziua de muncă s-a încheiat cu o tragedie pentru un bărbat care și-a pierdut viața în timp ce încerca să facă câteva verificări la transportul de cereale la care lucra.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era originar din localitatea timișeană Biled. Conform IPJ Timiș, Poliția Rurală Sânandrei a fost informată că, un bărbat în timpul programului de lucru, a pătruns în interiorul unui recipient de depozitare cu cereale. În acel moment, utilajul care transporta cereale din interior spre exterior l-ar fi prins și fără scăpare, a murit.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Sursă poză: tion.ro
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























