Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a inaugurat în perioada 8-10 iunie 2016 la Torino, Milano și Roma, programul AgroDiaspora, dedicat informării cu privire la accesarea fondurilor europene din domeniul agriculturii de către cetățeni români care locuiesc și muncesc în străinătate.
La Roma, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat că programul AgroDiaspora a apărut ca o consecință firească a interesului manifestat de către membrii comunităților și mediului asociativ românesc din mai multe țări europene, precizează MAE.
„Există un interes ridicat din partea românilor de a fi informați cu privire la accesarea fondurilor europene din diverse domenii, iar agricultura este unul dintre domeniile prioritare. Românii care muncesc în acest domeniu în afara granițelor pot contribui nu numai prin investiții, dar și prin experiența și modalitățile de lucru dobândite și e nevoie ca ei să fie bine informați cu privire la oportunitățile care există în România”, a precizat demnitarul român.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a spus că MADR fundamentează și implementează politicile publice din sectorul agricol în acord cu Politica Agricolă Comună (PAC), preluând în mod activ politicile europene și adaptându-le la nevoile particulare ale României, prin promovarea soluțiilor și intereselor proprii.
„România nu va putea avea în viitor agricultură performantă, cu o populație îmbătrânită la sate și fără a rezolva problema fărâmițării exploatațiilor agricole. Românii care au optat — dintr-un motiv sau altul — să emigreze în statele UE sunt în majoritate tineri, deci vorbim de o mare parte din populația activă a României pe care n-o vom putea aduce acasă până când nu vom fi creat mediul, condițiile și oportunitățile pe care aceștia le-au găsit în actualele state de rezidență.”, a adăugat ministrul.
În acest sens, a continuat Irimescu, prin PNDR 2014-2020 sunt oferite tinerilor o gamă largă de oportunități de afaceri în agricultură și dezvoltarea rurală. De asemenea, el a salutat inițiativa DPRRP de a informa românii din afara granițelor cu privire la accesarea fondurilor europene. (Sursa: AGERPRES)
A fost demarat programul de informare AgroDiaspora destinat românilor din străinătate
Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.