A fost aprobată hotărârea de guvern pentru modificarea cadrului de implementare a PNDR

ciolosÎn şedinţa Guvernului din 20 aprilie 2016 a fost aprobată hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat.
Adoptarea actului normativ urmărește simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene si permite adoptarea unor facilitați pentru accesarea fondurilor în favoarea solicitanților.
Actul normativ aprobat astazi aduce o serie de clarificari, astfel:

  • clarificări cu privire la dovada asigurării cofinanțării private;
  • clarificarea unor aspecte privind măsurile cu caracter compensatoriu;
  • clarificări referitoare la condițiile de accesare și implementare a măsurilor de sprijin forfetar;
  • clarificări referitoare la condițiile de accesare și implementare a proiectelor finanțate prin LEADER;
  • completări ale actualelor dispoziții privind atribuțiile organismelor cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.