Proiect de milioane: Producerea laptelui dupa un model danez

Cinci fermieri din judeţele Galaţi şi Bacău și-au propus să reînvie tehnologiile clasice şi să pună la punct o cooperativă de producţie, Agrolact Moldova, care să readucă pe mesele românilor lactate la sticlă. Este vorba despre o cooperativă agricolă făcută după un model danez, precizează adevarul.ro.

Proiectul prevede o investiţie de 4 milioane de euro și este deja în curs de realizare de către cooperativa agricolă menționată. Fabrica de lapte va fi la Sascut, Bacău, iar membrii cooperativei vor furniza acolo laptele din fermele lor. Se planifică ca noua fabrică de lapte să înceapă producţia în cursul acestui an. Aceasta va avea o capacitate de procesare de 70.000 de litri de lapte pe zi, iar produsul va purta eticheta unui nou brand: Huzur. Fabrica va surprinde cu ambalajul din sticlă, nu din carton sau plastic, iar în viitorul apropiat se va trece şi la producţia de brânzeturi, după reţete tradiţionale.

„Din laptele pe care îl producem tot noi, în fermele noastre, vrem să obţinem produse foarte bune, pentru că populaţia din România are nevoie şi de calitate, nu doar de cantitate. O să venim către consumator cu laptele cel mai bun, la un preţ accesibil. Vrem să readucem românilor laptele copilăriei. Se va găsi pe rafturile multor supermarketuri şi vom ajunge cu distribuţia până în cel din urmă sat al ţării”, spune inginerul agronom Gavrilă Tuchiluş, membru al cooperativei, citat de adevarul.ro.

Valoarea proiectului este de 4 milioane de euro (cu TVA), 39% fiind o finanţare europeană nerambursabilă obţinută în 2017, iar diferenţa fiind acoperită de membrii cooperativei din fonduri proprii. Tehnologia folosită presupune ca laptele să fie într-un circuit închis pe toată perioada de procesare, adică din clipa din care este muls şi până când clientul desface sticla. Practic, nu este nicio secundă expus aerului sau contactului cu omul, ci este permanent într-o instalaţie etanşă, care respectă cele mai înalte standarde de igienă şi de carantină sanitară, precizează adevarul.ro.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.