



Un lanț de magazine sibiene a anunțat introducerea unui discount pentru clienții care plătesc prin intermediul cardului, ca modalitate de prevenire a expunerii la riscul de infectare cu noul coronavirus.
Reprezentanții brandului sibian „Bătrânu’ Sas” spun că se pregătesc, treptat, să introducă plata exclusiv cu cardul. În acest moment aproximativ 50% dintre clienții brandului plătesc folosind cardul.
”Utilizând banii cash crește mult riscul de îmbolnăvire, mai ales că sunt foarte multe operațiuni pe zi și nu întotdeauna te poți igieniza imediat după ce ai pus mâna pe bani. Banii aceia trec prin diverse alte persoane, de la cine îi verifică la sfârșitul zilei, până la cei de la sediu, unde se centralizează, la depunerea la bancă… E un risc la care se expun mai mulți oameni. Ne pregătim și ne asumăm un oarecare risc să ajungem la plata exclusivă cu cardul. Iar în eventualitatea prelungirii acestei crize, ne gândim în prezent cum să punem pe picioare rapid un sistem de livrare la domiciliu, cu plata online, beneficiile fiind destul de clare pentru toată lumea”, a explicat pentru Turnul Sfatului Andrei Drăgan, co-fondator și manager al ”Bătrânu’ Sas”. Începând de astăzi clienții magazinelor primesc un discount automat dacă plătesc folosind cardul.
Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe propriul site recomandări privind prevenirea răspândirii virusului COVID-19, printre care este sugerat să:
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
