Sef ANZ: ”Subventia nu este suficienta! Situatia este dezastruoasa!”

bubaline

Situaţia bivolilor este una dezastruoasă la nivel naţional, existând chiar riscul dispariţiei lor, a declarat directorul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie (ANZ), Vaida Bela, instituţia pe care o conduce având în vedere unele măsuri pentru refacerea efectivelor de bubaline, transmite AGERPRES.

„Dacă Sălajul era fruntaş la nivel naţional în numărul de bubaline şi România era o ţară cu un efectiv mare de bubaline, în momentul de faţă sunt undeva la 13.000 de capete de bivoli, ceea ce este dezastruos pentru această specie şi rasă. (…) Este o specie autohtonă de care, dacă nu ne vom îngriji, în câţiva ani poate să dispară ca şi rasă recunoscută la nivel mondial”, a precizat Vaida Bela.

El a adăugat că primul pas avut în vedere pentru remedierea situaţiei este activitatea de montă naturală, care necesită bonitarea taurilor de bivoli, după care aceştia să fie autorizaţi zootehnic şi veterinar pentru folosirea ca montă naturală, în centrele de profil.

Un al doilea pas pe care ANZ vrea să-l facă este dezvoltarea unui centru de recoltare şi congelare a materialul seminal, la staţiunea de la Şercaia.

Directorul ANZ a precizat că, în paralel, este nevoie de măsuri de sprijin atât din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale, pentru crescătorii de bivoli.

În acelaşi context, Vaida Bela a precizat că se are în vedere un amplu proces de reorganizare a agenţiei, prin dezvoltarea şi diversificarea activităţilor de ameliorare şi reproducţie în zootehnie, dar şi încheierea unor protocoale de colaborare cu staţiunile de cercetare din domeniul zootehnic, cu facultăţile de zootehnie şi cu liceele agricole.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.