Romania poate combate seceta prin precipitatii artificiale! Declaratiile generalului Caunei

meteo

În ediția de luni a emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu generalul Gheorghe Căunei, șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP). Acesta a făcut câteva precizări legate de sistemul antigrindină și cum va ecolua acesta în viitorul apropiat.

”Sistemul antigrindină funcționează foarte bine. În anul 2019 am protejat 1,5 milioane de hectare, cu un cost de 13,6 euro per hectar. Deci cu 13,6 euro am salvat 1.600 de euro la hectar. Atât s-au plătit despăgubiri pe calamități în zonele unde nu am acționat.

În toamnă, conform prevederilor legale, am efectuat un test experimental cu aviația, unde am crescut precipitațiile în zona Bărăgan, Ialomița, Tulcea, Constanța, Brăila, de la 0,1 litri/mp la 10 litri/mp. Am făcut 7 intervenții de mare succes, deci iată că România poate să facă și creșteri de precipitații.

În anul 2020 ne-am propus să protejăm 2,5 milioane de hectare, iar cu sistemul de rachetare, cu mijlocul tehnic rachete antigrindină, vrem să ajungem la o protecție de 3,5 milioane de hectare, restul fiind completat cu aviația, astfel încât să închidem toată suprafața țării acolo unde este nevoie și să o putem proteja. Ne putem duce la 8,5 milioane de hectare – 5 cu aviația, 3,5 cu rachetele”, a precizat generalul Căunei pentru AGRO TV.

În ceea ce privește atragerea precipitațiilor, generaul a precizat că în momentul de față suntem în faza incipientă.

”Noi ar trebui să cumpărăm aeronave, iar cu acesta avioane putem practic să creștem precipitațiile. Am mai prevăzut prim măsura 4.1 ca fermierii să poată cumpăra generatoare terestre finanțate de la Uniunea Europeană. Cu aceste generatoare se poate interveni până la 2.500 de metri și pot fi create centre de consensare artificiale, astfel încât să fie stimulată precipitația. Astfel de sisteme funcționează deja în mai multe țări, în special Croația”, a mai adăugat șeful AASNACP

Pentru declatațiile integrale ale generalului, dar și analiza invitațiilor din platou, urmăriți înregistrarea completă a emisiunii ”Agricultura la Raport” aici:

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.