Solutie extrema in Australia – un numar urias de camile vor fi impuscate

Peste 10.000 de cămile vor fi împușcate, în sudul Australiei, pentru a le împiedica să bea prea multă apă în zonele afectate de secetă și pentru a opri distrugerile provocate de animele, informează The Independent.

Operațiunea va fi declanșată miercuri, 8 ianuarie, de către vănători profesioniști, ca urmare a unui ordin dat de către liderii aborigeni din teritoriile Anangu Pitjantjatjara Yankunytjatjara (APY).

Localnicii s-au plâns că animalele însetate au început să intre în comunitățile locuite și să provoace daune în căutarea oricărei surse de apă, chiar dacă apa se află în rezervoare.

„Îndurăm condiții grele, deoarece cămilele doboară gardurile și se apropie de case, în căutarea apei”, a spus Marita Baker, membru al conducerii zonei APY.

În același timp, animalele sunt sacrificate din cauza îngrijorărilor cu privire la emisiile de gaze de seră – în condițiile în care aceste animale emit o cantitate de metan echivalentă cu o tonă de dioxid de carbon pe an, mai arată publicația citată.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Mediu și Apă al Australiei de Sud a declarat că numărul în creștere al cămilelor a provocat probleme în regiune.

”Acest lucru a avut drept rezultat o deteriorare a infrastructurii, punerea în pericol a familiilor și a comunităților, aglomerarea zonelor de pășunat și apariția unor probleme critice de bunăstare a animalelor, în condițiile în care unele cămile se călcau în picioare pentru a avea acces la apă.” – a declarat acesta.

Până acum, aproximativ un MILIARD de animale au murit în incendiile din Australia.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.