
Un nou nume pentru functia de ministru al Agriculturii!


După ce întreaga presă a vehiculat mai multe nume posibile pentru a ocupa funcția de Ministru al Agriculturii, vestea zilei vine tot dinspre Partidul Național Liberal, acela care a fost desemnat să formeze noul guvern.
Astfel, potrivit ultimelor informații, acela care va fi propus pentru a ocupa fotoliul de ministru al Agriculturii va fi Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputațlor, Nechita-Adrian Oros.
Absolvent al Facutății de Medicină Veterinară a Universității din Cluj, cu o amplă activitate de specialitate, Doctor în Medicină Veterinară și, ca urmare a pregătirii, Vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România, domnul Oros este nominalizat pe lista premierului desemnat, Ludovic Orban.
Va rămâne să vedem cu toții dacă acesta va figura pe lista propusă a cabinetului Orban și, bineânțeles, va rămâne să vedem dacă guvernul Orban va fi validat de Parlamentul României.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























