NOUL REGULAMENT EUROPEAN PRIVIND SANATATEA PLANTELOR

Miercuri, 2017-12-13, Comisia Europeană a adoptat specificațiile armonizate ale formatului pașapoartelor fitosanitare, impuse de noul regulament privind sănătatea plantelor.

Înainte de adoptare, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: „Sunt foarte mulțumit că am început procesul de punere în aplicare a noului regulament privind sănătatea plantelor. Introducerea unui pașaport fitosanitar armonizat este doar primul pas în modernizarea regulilor pentru a proteja plantele, economia și agricultura din UE.”

Începând cu 14 decembrie 2019, pașapoartele fitosanitare vor trebui să însoțească toate loturile de plante comercializate între profesioniști pe teritoriul Uniunii Europene, care vor garanta că plantele au fost crescute sub supraveghere oficială, în absența dăunătorilor reglementați și va asigura trasabilitatea acestora. Formatul comun al pașapoartelor fitosanitare le va face mai ușor de recunoscut pe întreg teritoriul UE, în timp ce modificările vor spori transparența regimului fitosanitar al UE și vor spori în mod semnificativ interesul părților implicate.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.