ȘEF DE DISTRICT SILVIC TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU FALS ȘI FURT

Un şef de district silvic şi un pădurar au fost trimişi în judecată, pentru luare de mită, furt de arbori şi fals, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, transmis AGERPRES.

„Inculpatul Bonaţ Gheorghe – şef al Districtului Silvic nr. III Crucişor, în primăvara anului 2016, în calitatea avută, a pretins şi primit de la denunţătorul Stegeran Florin – administrator faptic la SC. Stegeran Forest SRL Pribileşti, jud. Maramureş, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de control, dreptul de a exploata partida nr. 889385, câştigată de această societate la licitaţia organizată de Direcţia Silvică Satu Mare, cu consecinţa obţinerii pentru sine a beneficiului material rezultat în urma exploatării, adică a unui folos material injust în sumă de 35.657,85 lei”, precizează sursa citată.

Pentru a da o aparenţă de legalitate vânzării celor 96,94 mc de material lemnos tăiat fără drept, el a întocmit în fals şapte avize de însoţire a şi procese verbale.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Mircea Borşe, pădurar în Districtul Silvic nr. III Crucişor.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.