
S-A SCUMPIT MÂNCAREA, DAR NU E PANICĂ! BĂUTURA E IMPORTANTĂ


Cartofii, citricele, fructele proaspete și carnea de porc au fost produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai raportat la aprilie, mici ieftiniri înregistrându-se la făină, mălai, fasole boabe și alte leguminoase, ulei, slănină și grăsimi, telemea și ouă, în timp ce, din categoria mărfurilor nealimentare o mică majorare de preț s-a consemnat la energia electrică, la capitolul servicii o scumpire semnificativă au avut-o biletele de avion.
Conform datelor Institutului Național de Statistică remise luni AGERPRES, cartofii s-au scumpit cu 8,76% în mai față de aprilie, citricele și alte fructe meridionale cu 5,86%, iar fructele proaspete cu 3,77%. De asemenea, carnea de porc a consemnat o creștere a prețului cu 1,6%.
Ieftinirile consemnate în cazul mărfurilor alimentare s-au situat sub 1%.
În ceea ce privește mărfurile nealimentare, energia electrică a înregistrat o majorare de preț cu 1,07%, iar la servicii biletele de avion s-au scumpit cu 7,56%.
AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PRETURI
Rata anuală a prețurilor s-a menținut la 0,6% în luna mai, înregistrându-se o scumpire a mărfurilor alimentare, cu 2,30%, și a mărfurilor nealimentare, cu 0,23%, dar o ieftinire a tarifelor la servicii cu 1,26%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), remise luni AGERPRES.
„Prețurile de consum în luna mai 2017 comparativ cu luna mai 2016 au crescut cu 0,6%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2016 — mai 2017) față de precedentele 12 luni (iunie 2015 — mai 2016), calculată pe baza IPC, este—0,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,1%”, se spune într-un comunicat al INS.
AGRO-TV.RO, AUDIENȚĂ DE PATRU ORI MAI MARE DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,6%.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























