MADR modifică Ordinul 619 privind plata subvențiilor în agricultură

tractoristMinisterul Agriculturii a publicat pe site un proiect de lege de modificare a Ordinului 619/2015 privind plățile directe în agricultură.
La articolul 2, literele e),o), z), ae), af), ag) se modifică şi vor avea următorul cuprins: „e) „bivoliţă de lapte” înseamnă femela din specia bubaline care a fătat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, denumit în continuare RNE, până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări;”
o) „livada tradiţională utilizată extensiv” înseamnă suprafeţele de livezi tradiţionale care sunt utilizate în principal ca pajişti permanente prin cosit şi/sau păşunat, având dimensiunea minimă a parcelei eligibile de 0,3 ha. Densitatea pomilor este de 140 – 240 pomi/ha, indiferent de specia cultivată, iar intervalele dintre pomi sunt acoperite cu specii furajere perene;”
z) „suprafaţa agricolă totală” înseamnă suprafaţa agricolă declarată în 2015 în conformitate cu art. 72 alin. (1) primul paragraf lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 de către fermierii care fac obiectul obligaţiei de a aplica practicile agricole benefice pentru climă şi mediu, în scopul determinării proporției de referință pentru pășunile permanente, stabilită conform prevederilor art. 45 din Regulamentul (UE) nr 1307/2013.”
ae) ”vacă de lapte” înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data- limită de depunere a cererilor fără penalizări.
af)”vacă din rasă de carne” înseamnă femela din specia taurine din rase de carne care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări.
ag)”vacă metisă cu rasă de carne” înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data- limită de depunere a cererilor fără penalizări. ”
Toate modificările le găsiți aici.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.