EXCLUSIV:Ajutor de minimis pentru berbeci de rasă: Vezi către ce animale se vor orienta crescătorii de oi

DSCN6771După ce în urmă cu câteva zile a fost reluată discuţia despre sprijinirea crescătorilor de ovine şi caprine interesaţi de achiziţionarea de berbeci/ţapi de rasă, prin acordarea de ajutoare băneşti, oierii au cerut, prin liderul lor, secretarul general al ROMOVIS, Ionică Nechifor, ajutorul cercetătorilor români.
Acesta a afirmat că oierii ar prefera să opteze pentru rase autohtone sau pentru unele din import, dacă acestea sunt verificate şi aprobate de cercetătorii români, care sunt mult mai sinceri cu fermierii, decât comercianţii, care au tendinţa de a exagera, pentru a-şi vinde marfa.
„Ajutoarele de minimis pentru achiziţionarea de berbeci/ţapi de rasă sunt incluse într-un  program de 5 ani, prin care am estimat că putem aduce îmbunătăţiri pe carne şi lapte. Programul s-a întrerupt anul trecut şi am insistat să fie reluat pentru a face ceva ca să îmbunătăţim producţia de carne şi lapte. Am înţeles că prin program vor fi derulate 6 milioane de euro. Vor veni şi berbeci din afară, dar eu îmi doresc să le fie verificată compatibilitatea genetică cu rasele noastre autohtone, să vedem dacă se potrivesc cu România. Încet-încet, fermierul român încearcă să se întoarcă către rasele româneşti care au fost garantate de cineva, mai ales de cercetătorii români.  Nu zic să nu vină animale din străinătate, dar insist ca acestea să fie verificate de cercetătorii noştri”, a declarat Ionică Nechifor, pentru agro-tv.ro.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.