Important! Se prelungeşte sesiunea de depunere de proiecte pentru două submăsuri din PNDR

euroAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la data de 31 august 2016, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin submăsura 16.4 și submăsura 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).
Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari, precum și a sumelor disponibile pentru finanțarea proiectelor în sesiunea 2016.
Pragul lunar de calitate pentru perioada 31 iulie — 31 august 2016 va fi de 10 puncte pentru ambele submăsuri.
Solicitanții au la dispoziție fonduri europene nerambursabile în limita a 100.000 de euro pentru un proiect de cooperare între actori din sectorul agro-alimentar, inclusiv din cel pomicol, cu scopul de a comercializa produsele din lanțurile scurte de aprovizionare și de a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor și atragerea unor categorii noi de consumatori.
Fondurile totale disponibile sunt de aproximativ 10 milioane de euro pentru ambele submăsuri.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.