Cioloș afirmă că e nevoie de o bună organizare a producătorilor din România

DSCN6109Prim-ministrul, Dacian Cioloș,  a afirmat că este necesară o bună organizare a producătorilor agricoli din România. „Dincolo de ceea ce poate să facă statul pentru facilitarea creării unor burse (…) cu țările vecine în această perspectivă, asta presupune în primul rând o bună organizare a producătorilor agricoli din România atât pentru a concentra producția, cât și pentru a avea capacitatea să stocheze această producție sau surplusul de producție care nu este comercializat imediat să-l stocheze pentru a putea apoi negocia prețurile atunci când piața este cel mai bine adaptată”, a precizat Cioloș.
El a adăugat că este necesar și ca producția în sectorul agro-alimentar să fie realizată la norme europene. „Cu statele membre ale Uniunii Europene în interiorul politicii agricole comune există aceste posibilități de parteneriat, cu țările vecine avem acordurile de liber schimb, atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, care constituie un cadru care ar trebui să ne permită să purtăm aceste discuții și să construim aceste parteneriate pe termen lung, care pot merge dincolo de parteneriate comerciale și la parteneriate profesionale sau administrative pentru a sprijini aceste țări să producă în sectorul agro-alimentar la norme europene. Atuul Uniunii Europene față de alte zone din lume în sectorul agro-alimentar e constituit în primul rând de standardele de securitate, de siguranță alimentară foarte ridicate în raport cu alte părți din lume”, a spus Cioloș. (Sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.