Scandal în jurul finanțării de 200.000 EURO/fermă – Specialiștii semnalează o ”nedreptate majoră”

Noua sesiune a intervenției DR-12 – una dintre cele mai așteptate linii de finanțare din Planul Strategic PAC 2023–2027 – riscă să pornească sub semnul controverselor. Consultantul în fonduri europene Cosmin Măglaș atrage atenția asupra unei probleme sensibile din ghidul solicitantului: tratamentul diferit aplicat fermierilor din zootehnie față de cei din sectorul vegetal.

Potrivit criticilor formulate de Măglaș, fermierii din sectorul zootehnic sunt obligați, în practică, să includă studiul de fezabilitate în proiect, în lipsa căruia pierd puncte importante la selecție. În schimb, în sectorul vegetal, regulile sunt neclare, mai ales în contextul promisiunii unei alocări separate pentru legumicultură.

”Ghidul DR-12, pentru că a fost și este cea mai așteptată măsură, provoacă o nedreptate majoră. Dacă în zona zootehnică avem nevoie obligatoriu de studiu de fezabilitate, pentru că altfel se pierd 20 de puncte, în zona vegetală, nu știm ce va fi în zona de legume, pentru că domnul ministru a promis alocare separată pentru zona de legume. Nu știm ce se va întâmpla; studiul de fezabilitate ar trebui să fie pentru toată lumea, iar dacă nu, să nu fie pentru nimeni – eu susțin această opțiune, pentru că este o documentație costisitoare și absolut ilogică și inutilă pentru o astfel de măsură”, a precizat Cosmin Măglaș, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Un studiu de fezabilitate nu este o simplă formalitate. În funcție de complexitatea proiectului, costurile pot ajunge la câteva mii de euro – o povară serioasă pentru fermierii mici și medii, exact categoria vizată de DR-12.

Intervenția este dedicată tinerilor fermieri și celor de până la 45 de ani, cu scopul de a consolida exploatațiile agricole și de a crește competitivitatea acestora. În acest context, obligativitatea unor documentații costisitoare poate deveni o barieră de acces, contrară spiritului programului.

Ghidul DR-12 împarte clar proiectele în două componente: sector zootehnic și „alte sectoare”, fiecare cu alocări distincte și criterii de selecție specifice. Această separare, deși justificată tehnic, pare să genereze și diferențe de tratament.

În zootehnie, investițiile implică frecvent construcții (grajduri, hale, platforme), ceea ce atrage automat necesitatea documentațiilor tehnice complexe. În vegetal, mai ales pentru investiții simple (utilaje, echipamente), cerințele pot fi mai relaxate. De aici apare însă acuzația de „nedreptate”: fermierii concurează, în esență, pentru același tip de finanțare, dar cu reguli diferite de intrare în joc.