Fierăstrăul în livadă: prieten sau dușman? Cum să-l folosești corect la tăierea pomilor

Fierăstrăul în livadă poate fi cel mai bun prieten al pomicultorului, dar și cel mai mare dușman al pomilor, dacă nu este folosit corect. O singură tăietură greșită poate răni lemnul, poate lăsa cioate care întârzie vindecarea sau chiar poate afecta definitiv dezvoltarea coroanei. Specialiștii spun că lucrarea de tăiere are reguli clare, iar respectarea lor face diferența dintre o livadă sănătoasă și una expusă bolilor și pierderilor de producție.

 În cazul ramificațiilor de un an crescute pe lemn de doi ani este foarte important ca foarfeca să fie poziționată correct pentru a nu răni lemnul de bază. Tăierea se face cu vârful uneltei, ceea ce permite o secțiune curată și o vindecare rapidă.

Pentru ramurile cu diametru mai mare de 2,5 cm, instrumentul recomandat este bomfaierul cu pânză de fierăstrău. Totuși, aceste tăieturi pot provoca răni mai mari, care au nevoie de substanțe speciale pentru vindecare. De aceea, este indicat ca pomii să fie pregătiți prin „tăieri de antrenament”, executate pe crengi rupte accidental sau pe ramuri care oricum trebuie îndepărtate. Aceste exerciții ajută la găsirea unghiului potrivit și la reglarea tensiunii pânzei.

Un risc important apare în cazul crengilor mari și grele: atunci când sunt îndepărtate dintr-o singură tăietură, greutatea lor poate rupe o bucată de scoarță sau de lemn sănătos, chiar înainte de finalizarea lucrării. Pentru a evita acest pericol, tăierea reductivă trebuie făcută în două etape. Mai întâi se realizează o tăietură ajutătoare la 40-60 cm de la punctul de tăiere final, obținându-se un „ciot de siguranță” ce poate fi sprijinit cu mâna. Abia apoi se face tăierea definitivă, fără riscul de a răni lemnul. O metodă alternativă presupune executarea unei prime tăieturi pe partea inferioară a crengii (aproximativ o treime din grosime), la 10 cm de locul unde va fi tăierea finală. Ulterior, la 3-4 cm mai aproape de trunchi, se face o a doua tăiere pe partea superioară, până când ramura se rupe, lăsând un ciot mic în formă de pană, care va fi îndepărtat prin tăierea definitivă.

Un alt aspect esențial este recunoașterea și respectarea inelului de ramificare, zona unde ramura se unește cu trunchiul sau cu o ramură principală. În funcție de specie și de vârstă, inelul poate fi aproape paralel cu axul principal sau poate pătrunde în interiorul acestuia ca un pinten. În ambele cazuri, tăierea trebuie făcută cât mai aproape de inel, fără a-l răni, dar și fără a lăsa cioturi. Specialiștii atrag atenția că lăsarea unor cioturi, fie ele mici sau mari, afectează procesul natural de vindecare și favorizează pătrunderea bolilor. În același timp, tăierile prea adânci, care intră în lemnul trunchiului, pot cauza daune ireversibile.

În urma tăierilor, pomii nu pierd doar substanțe nutritive prin scurgerea sevei sau a rășinii, ci trec și prin schimbări importante la nivel metabolic. Se modifică circulația stimulatorilor și inhibitorilor de creștere, ceea ce determină o reacție vizibilă a coroanei. De aceea, aplicarea corectă a tăierilor influențează direct felul în care pomul se regenerează și fructifică în anii următori.

Sursa: Pomii și Arbuștii Fructiferi, Lucrările de Tăiere, Heiner Schmid