Vești bune de la Bruxelles: S-au dat semnăturile pentru plăți directe egale pentru toți fermierii!

subvenții agricole, Comisia Europeană, plăți în avans, plăți directe egale, Bugetul UE 2028-2034, fonduri europene, AFIR

Agricultorii români primesc o veste bună de la Bruxelles în legătură cu mult-așteptatele plăți directe egale pentru toți fermierii din Uniunea Europeană.

În următoarea sesiune plenară a Parlamentului European ce va avea loc în luna septembrie, la Strasbourg, și în care va fi supusă la vot viitoarea Politică Agricolă Comună post-2027, se va lua în discuție și un amendament potrivit căruia toți fermierii europeni să beneficieze de plăți directe egale, indiferent din ce stat membru fac parte.

Amendamentul a fost depus la inițiativa unui grup de europarlamentari din care face parte și eurodeputatul Daniel Buda, iar pentru înscrierea pe ordinea de zi a fost necesar un număr de cel puțin 72 de semnături.

„Amendament pentru fermierii români în Parlamentul European. Astăzi a fost o zi decisivă a semnăturilor în Parlamentul European. În sesiunea plenară din luna septembrie va fi supusă la vot viitoarea Politică Agricolă Comună post-2027, un moment de cotitură pentru viitorul agriculturii europene. Am afirmat cu tărie că, începând cu anul 2027, toți fermierii europeni trebuie să beneficieze de tratament egal și de plăți directe echitabile, indiferent dacă își desfășoară activitatea în Est sau în Vest. Prin urmare cer cu fermitate ca plățile directe oferite fermierilor din estul și vestul Europei să fie egale, astfel încât toți să beneficieze de șanse corecte pe piața unică! Pentru ca acest amendament să fie înscris pe ordinea de zi a plenului, a fost necesar să adunăm 72 de semnături. Astăzi, am depășit acest prag – o dovadă clară că lupta pentru convergența externă a plăților este susținută de o largă majoritate. Le mulțumesc colegilor din toate statele membre pentru solidaritate, îi mulțumesc domnului Dan Motreanu pentru colaborarea constantă în domeniul agriculturii, precum și tuturor europarlamentarilor români (…) care au înțeles importanța acestui demers și l-au sprijinit fără rezerve”, a scris, joi, europarlamentarul Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, fermierii români se află tot mai aproape de obiectivul pentru care au luptat încă de când țara noastră a aderat la Uniunea Europeană, și anume plăți directe egale cu cele ale colegilor lor din Vest.

„Interesul național rămâne mai presus de orice, iar astăzi am demonstrat încă o dată că, atunci când vine vorba de drepturile fermierilor nu există culoare politică sau granițe interne. Prin acest pas decisiv, agricultorii din România și din întreaga Europă de Est se apropie de obiectivul esențial: plăți directe egale pentru aceeași muncă, indiferent de locul unde este desfășurată în Uniunea Europeană”, a mai scris europarlamentarul Daniel Buda.

Votul urmează să fie dat săptămâna viitoare, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.