
Mesajul președintelui Nicușor Dan pentru fermierii români: „Este nevoie de…” (VIDEO)

Președintele Nicușor Dan a transmis joi un prim mesaj fermierilor români, în cadrul Forumului Național „Viitorul Agriculturii”, organizat de Clubul Fermierilor Români (CFRO) pe 5 iunie, la Crowne Plaza, București.
În mesajul său, președintele Nicușor Dan a subliniat că strategia pentru agricultură a României va trebui corelată atât cu Bugetul Național, cât și cu noua Politică Agricolă Comună.
„Este o onoare pentru mine să fiu la dumneavoastră. V-am cunoscut în urmă cu ceva timp și apreciez faptul că, cumva, ați luat-o înaintea statului și faceți pentru comunitatea dumneavoastră lucruri pe care în mod normal statul ar trebui să le facă, cum sunt aceste cursuri de formare. Eu cred foarte mult într-un parteneriat între stat și zone de competență, cum este asociația clubului dumneavoastră. Salut foarte mult tipul acesta de manifestare, în care veniți și propuneți statului o strategie. Această strategie trebuie să fie integrată, pe de-o parte, cu Bugetul Național, (…) să corelăm ceea ce propuneți dumneavoastră cu Bugetul Național (…), și, de asemenea, cu dezbaterile care vor începe pe Politica Agricolă Comună. Deci e un dialog pe care noi trebuie să-l avem astfel încât să reușim să creăm împreună și măsuri, și planuri de finanțare eșalonate, și termene de realizare. O strategie realistă care să ne ducă la obiectivele pe care le cunoaștem”, le-a transmis președintele Nicușor Dan celor prezenți la lucrările Forumului Național „Viitorul Agriculturii”.
Mesajul integral al Președintelui României, Nicușor Dan, adresat fermierilor români îl puteți urmări în materialul video de mai jos:
Citește și: Președintele Nicușor Dan a băgat conducerea AFIR în ședință
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































2 comentarii
CRED CĂ DEFICITUL DE CARE VORBIȚI ARE CEVA LEGĂTURĂ CU IMPORTURILE MASIVE DE ALIMENTE, PROCESATE, COCA CONGELATA ȘI ALTELE. VREAU SĂ VĂD POLITICI AGRICOLE, ÎN AȘA FEL CA PRODUCATORII ROMÂNI SĂ PRODUCĂ ȘI SĂ AIBĂ ȘI PROFIT, NU CUM SINT ÎN PREZENT AGRICULTORII, DATORI LA BĂNCI S. A. M. D.
Fermierii de la Club erau români?