
Noi plăți anunțate de AFIR – Aproape 200 milioane EURO în conturile fermierilor

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță o nouă tranșă de plăți pentru fermierii români, atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat. Potrivit unui comunicat al agenției, în ultima lună și jumătate, AFIR a virat către fermieri 193 de milioane de euro.
”În perioada 14 aprilie – 31 mai 2025, echipa AFIR a transferat 193 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor și autorităților locale – fonduri europene și naționale care înseamnă investiții reale, sprijin concret și angajamente respectate”, transmite agenția.
Sumele sunt împărțite astfel: 148,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și 44,4 milioane euro din Bugetul de Stat.
Instituția transmite că prin aceste plăți au fost susținute următoarele măsuri: Investiții în exploatații agricole și procesare (Măsura 4), Refacerea producției afectate de dezastre naturale (M5), Împăduriri, grupuri de producători, cooperative, asigurări, LEADER (M8–M19), Infrastructură rurală, școli și centre culturale (M7), Practici de agro-mediu și climă, agricultură ecologică, zone defavorizate (M10–M15).
Totodată, agenția a plătit și componentele din cererile unice de plată depuse la APIA, din campania 2024, care se află în portofoliul AFIR: DR-01 și DR-02 – agro-mediu și climă, DR-03 – rase locale în pericol de abandon, DR-04, DR-05 – agricultură ecologică, DR-09, DR-10, DR-11 – zone montane și cu constrângeri naturale.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























