
Ministrul Florin Barbu anunță încă o premieră pentru fermierii români

„Premieră!”, a anunțat joi, pe rețelele de socializare, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu. „Programul legume în spații protejate a fost aprobat pentru următorii 3 ani!”
Potrivit șefului MADR, Guvernul a aprobat în ședința de joi derularea acestui program pentru perioada 2025 – 2027, „pentru a le da fermierilor noștri mai multă predictibilitate în dezvoltarea afacerilor”.
Actul normativ prevede că pentru fiecare 1000 mp cultivați, producătorii de tomate, ardei, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde în solarii vor primi 1500 de euro, indiferent cât de mare este suprafața cultivată, cu precizarea că suma limită pentru fiecare beneficiar prin Programul de susţinere a producţiei de legume cultivate în spații protejate este de maximum 50.000 de euro.
De asemenea, actul normativ prevede că bugetul pentru acest an este de peste 342 de milioane de lei.
„Fermierii noștri au dovedit că au capacitatea să producă legume românești în extrasezon prin intermediul acestui program. Pentru a veni în sprijinul lor, am decis ca termenul limită de depunere a cererilor pentru acest an să fie 30 mai 2025, inclusiv”, mai scrie Florin Barbu în postarea sa.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































2 comentarii
Anunțuri garla, noroc cu banii europeni altfel agricultura ar fi nula, politica pe banii altora, atât știe ministrul agriculturii.
Sa spună ministrul agriculturii cât sunt bani europeni și cât ai lor