START la programul Rabla pentru sobe – Finanțare de 10.000 lei/gospodărie

despăgubiri Crăciun finantare rabla pentru sobe, 10.000 de lei program, gospodariile de la sat, amenda ITM, salarii, impozit pe subvenții

Astăzi, la ora 10:00, Ministerul Mediului dă startul la ”Rabla pentru sobe”. În prima fază a programului, primăriile din zonele montane care doresc să aplice programul pe teritoriul lor trebuie să se înscrie, astfel încât să poată beneficia de finanțarea de maximum 560.000 de lei. Termenul limită pentru înscrierea acestora este 11 aprilie, urmând ca ulterior să se facă înscrierea persoanelor fizice de pe raza fiecărei primării validate în cadrul programului.

”Începând de luni, 31 martie, la ora 10:00, începe oficial programul Rabla pentru sobe. Asta înseamnă că în toate localitățile de munte, așa cum sunt ele definite în legea muntelui, din 27 de județe, vom putea finanța sobe cu înaltă eficiență energetică, la fel cum vom putea finanța inclusiv coșurile de fum, pentru că și acestea trebuie să fie sigure. Ne propunem să plătim 10.000 de lei pentru fiecare sobă nou instalată.

De luni, până pe 11 aprilie, primăriile au la dispoziție suficient timp pentru a se înscrie în program. Este prima etapă a acestui program, în limita a 560.000 de lei pentru fiecare primărie din cele 27 de județe, putem să ne înscriem și putem să ne asigurăm că vom avea o sobă nouă, mai prietenoasă cu mediul, mai eficientă și cu costuri mai mici. Un randament mai bun înseamnă că în loc de 3 căruțe de lemne, o să folosim o singură căruță, ceea ce e un lucru extraordinar pentru bugetul viitorilor beneficiari”, a precizat ministrul mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj transmis de la Bruxelles.

Totodată, șeful de la Mediu le-a transmis românilor să nu se creadă dezinformările conform cărora Uniunea Europeană vrea să interzică încălzirea pe lemne. ”Să nu dați crezare tuturor fake newsurilor că Uniunea Europeană vrea să ne interzică sobele cu lemne, că vrea să ne interzică alte activități tradiționale. Nu ne interzice nimeni nimic. Tocmai din acest motiv, lansez acest program tocmai de aici, de la Bruxelles”, a mai spus Fechet.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.