Dumitru Andreșoi, cel mai mare oier din România, reţinut pentru o fraudă de peste 2,2 milioane de euro!

dumitru andresoi vapor cel mai mare oier subventia mare, Regele oierilor,

Recunoscut ca fiind cel mai mare crescător de ovine din România, Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia”, a fost reținut, miecuri noapte, de Parchetul European (EPPO), fiind acuzat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane de lei (aproximativ 2,2 milioane de euro), informează pressalert.ro.

Alături de Dumitru Andreșoi au mai fost reținuți pentru 24 de ore și Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara, și Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții.

Aceștia, împreună cu alți opt suspecți au fost ridicați, miercuri, de către polițiștii DGA și duși pentru audieri la biroul EPPO de la Timișoara.

Potrivit unor surse judiciare, Dumitru Andreșoi, ar fi pus la cale, cu sprijinul celor doi reprezentanți ai APIA, un mecanism extrem de elaborat de a obține ilegal subvenții din fonduri europene.

Astfel, Dumitru Andreșoi a încheiat, în perioada 2018-2023, contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj. Cum aceste terenuri erau în special zone împădurite, acestea nu erau eligibile pentru a primi subvenții pentru întreținerea pășunilor, însă, cu ajutorul unor angajați, Andreșoi identifica pe raza aceleiași comune terenuri care erau eligibile, indicându-le pe acestea la APIA ca fiind arendate.

Din verificările făcute în cadrul anchetei a reieșit că 85% din suprafața declarată la APIA nu se suprapunea cu cea arendată în acte. Cu toate acestea, cu sprijinul celor doi șefi de la APIA Hunedoara, lui Dumitru Andreșoi i s-a aprobat decontarea subvențiilor timp de ani de zile, fără nicio problemă.

Mai mult, Andreșoi avea depuse actele pentru a mai primi alte 8 milioane de lei (circa 1,6 milioane de euro) ca subvenții, dar ancheta procurorilor a blocat plata banilor. Documentele nu erau depuse în numele său, ci al mamei sale, în vârstă de 85 de ani.

Interesant este că Dumitru Andreșoi declara în această primăvară că își dorește să scape de vânătorii de subvenții din programele de ameliorare desfășurate de asociații.

Procurorii vor solicita pe parcursul zilei de astăzi (31 octombrie 2024) arestarea preventivă a celor trei reținuți.

De precizat că, anterior, omul de afaceri a fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.