
AFIR – Finanțare nerambursabilă de până la 10 milioane de euro/proiect pentru procesarea produselor agricole. Tipuri de investiții și condiții de eligibilitate


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a pus în dezbatere publică Ghidul solicitantului pentru investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, cu finanțare prin intervenția DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027.
Potrivit documentului, plafonul maxim pentru finanțarea nerambursabilă acordată unui proiect prin intervenția DR-23 este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile și nu poate depăși 10 milioane de euro pentru investițiile de înființare în sectorul panificație și de cel mult 3 milioane euro pentru celelalte tipuri de investiții.
Dintre tipurile de investiții care se pot finanța prin intervenția DR-23, amintim: fabricarea produselor lactate, fabricarea înghețatei și a sorbetului, fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fabricarea macaroanelor, tăieţeilor, cuşcuşului şi altor produse făinoase similar. De asemenea, sunt eligibile pentru sprijin fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, fabricarea condimentelor şi ingredientelor sau fabricarea băuturilor, cum ar fi berea.
Ghidul solicitantului și anexele aferente pentru intervenția DR-23 sunt disponibile pe pagina Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică accesând link-ul Dezbatere publică – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.
Toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 2 iulie 2024 pe adresele de e-mail consultare@afir.ro sau relatii.publice@afir.ro, precum și pe adresa pndr@madr.ro.
Te-ar mai putea interesa: Start la achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! AFIR pune la dispoziția fermierilor peste 310 milioane de euro!
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























