
Noi controale și amenzi în ferme! Pentru ce au fost luați fermierii la bani mărunți


Pe lângă controalele obișnuite făcute de către inspectorii de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), fermierii mai sunt controlați și de către alte instituții ale statului. Spre exemplu, recent, Garda de Mediu a luat în vizor mai multe ferme vegetale, pentru a verifica gestiunea deșeurilor și actele de reglementare.
Astfel, potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Brăila, au fost efectuate mai multe controale, în baza Planului de activități aprobat de către Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu. În cadrul acestor controale, s-au constatat neconformități privind evidența gestiunii deșeurilor, precum și lipsa actelor de reglementare.
”Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale principale în număr de 5 amenzi, în valoare totală de 155.500 lei și un număr de 3 sancțiuni complementare de suspendare a activității până la obținerea actului de reglementare”, informează Garda de Mediu Brăila.
Instituția le reamintește fermierilor că, în conformitate cu prevederile Legii 195/2005 privind protecția mediului, autorizațiile de mediu își pierd valabilitatea în cazul nesolicitării și obținerii de la APM Brăila a vizei anuale.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
De ce lumea cu sute de Ani in urma putea face agricultura fara pesticide, si acuma toate alimentele sint otravite cu pesticide?