Când se reorganizează Ministerul Agriculturii și ce se întâmplă cu APIA și AFIR

MADR stocuri, conducerea MADR, ordin MADR, Curtea de Conturi, SERSPAR ministerul agriculturii, OCDE

Reorganizarea instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul lunii ianuarie, însă lucrurile s-au mai amânat puțin. Totuși, oficialii de la Ministerul Agriculturii susțin că forma finală a acestei reorganizări este aproape gata și urmează să ajungă, în curând, și pe masa Guvernului.

”Se lucrează la reorganizarea ministerului și cred că în scurt timp, chiar săptămâna viitoare, vor fi convocate sindicatele pe toate ramurile. Până atunci va fi finalizată o formă finală a acestei reorganizări și cât de curând va ajunge și în Guvern”, a precizat Adrian Pintea, secretar de stat MADR, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Reorganizarea ar putea aduce noutăți și la APIA și AFIR. Deși cele două instituții nu se vor contopi încă, așa cum se vorbește de multă vreme, posturile de director general ar putea fi scoase la concurs pentru ambele agenții.

”Dorința domnului ministru este ca atât la AFIR, cât și la APIA – știm că la AFIR, titularul postului este domnul deputat Adrian Chesnoiu, iar la APIA sunt eu – posturile de director general pot fi scoase la concurs pe perioadă determinată, până la revenirea titularului pe post. Și eu sunt în asentimentul dânsului, să fie un om capabil care să fie sigur pe post. Cele două agenții sunt instituții grele, derulează sume mari de bani, și trebuie să fie oameni competenți care să poată duce mai departe aceste instituții”, a mai subliniat Pintea.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.