Anunțul AFIR făcut astăzi privind Instalarea Tinerilor Fermieri

AFIR fonduri europene, scheme de sprijin, finanțare, instalarea tinerilor fermieri achizitia de utilaje, finanțări AFIR, finanțări nerambursabile, calendar fonduri europene, calendarul AFIR, cheltuieli, fonduri, finanțare, DR-12

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a făcut astăzi un nou anunț destinat tinerilor fermieri interesați de linia de finanțare DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, agenția a anunțat oficial epuizarea fondurilor pentru această intervenție.

După ce fondurile disponibile pentru zona montană se terminaseră încă de anul trecut, AFIR a închis, în 19 ianuarie 2024, și depunerea cererilor pentru componenta națională.

”Astfel, în perioada 2 noiembrie – 19 ianuarie 2024, AFIR a primit 3.761 de cereri de finanțare depuse de tinerii fermieri prin DR-30, componenta națională. Valoarea totală a solicitărilor de finanțare depuse on-line este de 263,27 milioane de euro. Astfel, procentul depunerilor a ajuns la 150,05% din alocarea stabilită”, a comunicat instituția.

Așadar, fondurile pentru tinerii fermieri s-au epuizat înainte de termenul limită al sesiunii, care era 31 ianuarie 2024, ora 16:00.

Odată cu închiderea acestei intervenții, reamintim faptul că fondurile europene disponibile pentru instalarea tinerilor fermieri în perioada 2023-2027 s-au epuizat în totalitate. Așadar, dacă nu vor fi identificate alte surse de finanțare, tinerii fermieri nu vor mai avea posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru instalare până după anul 2027.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.