Casa Verde Fotovoltaice 2023 – Anunț de ULTIMĂ ORĂ privind lista cu instalatorii

Casa verde fotovoltaice

Persoanele fizice care s-au înscris cu succes în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 așteaptă cu nerăbdare publicarea listei cu instalatorii validați de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru a putea să se apuce de treabă. Deși conducerea AFM anunțase inițial un termen mai rapid pentru publicarea acestei liste, lucrurile s-au mai amânat.

Totuși, se pare că într-un final, AFM este pe ultima sută de metri în ceea ce privește validarea instalatorilor, iar lista urmează să fie publicată în cel mult două săptămâni.

”Vineri am finalizat perioada în care instalatorii au trebuit să depună documentele de garanție pentru participarea în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Zilele acestea, colegii mei vor analiza și vom vedea dacă vor fi contestații din partea unor instalatori sau nu. Au fost în jur de 600 de companii care au participat în cadrul acestui program.

Sperăm să nu avem contestații, ca lucrurile să meargă cât mai repede, iar într-un timp cât mai scurt să putem să dăm acces persoanelor fizice în platformă pentru a-și alege instalatorul cu care vor să execute lucrarea. Deci mai avem una-două săptămâni de zile până când putem să demarăm efectiv instalarea panourilor fotovoltaice”, a precizat președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu recent la DC News.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

4 comentarii

  1. Aveți grijă!!!!! cei care cer suplimentare de putere să nu plătiți partea voastră înainte de a fi anunțați că vin la montaj, eu am platit 12 000 de lei de două luni și cînd am sunat au spus că în contract au termen un an de zile de la semnarea, da așa este dar mie au emis factură proforma cu termen de plata 4 zile de la emitere, eu ca fraierul am platit crezînd că urmează să vină la montaj cît mai repede…… ciciu…. și acum aștept, aceștia sunt vestiți ENSYS ORADEA fostul Tehnomir

  2. Elval engineering oferă montaj sistem panouri foto-voltaice cu posibilitate de plata in rate, materiale de calitate, termene rezonabile de execuție, maxim 10 zile lucrătoare.

  3. Având în vedere sesizările scrise și telefonice primite de la cetățeni prin care au
    fost semnalate posibile scurgeri de informații cu datele de identificare ale
    beneficiarilor înscriși în anul 2023 în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice și
    care ulterior ar fi fost contactați de diverși operatori economici pentru a-și oferi
    serviciile, Corpul de control al ministrului Mediului nu are ce sa controleze la Administrația Fondului pentru Mediu, controlul trebuia efectuat la primariile din raza unde se isi au domiciliul cetatenii respectivi, pentru ca de acolo s-au scurs informatiile.
    Primariile la cererea anumitor agenti economici, s-au ocupat de pregatirea unui anumit numar de dosare pentru programul Casa verde panouri fotovoltaice, iar acestia din urma au aplicat la program in numele respectivelor persoane fizice.
    Persoanele fizice care au fost inscrise cu succes, au inceput sa fie contactate de agentii economici care s-au ocupat de inscrierea dosarelor lor, iar intre timp unele persoane fizice au identificat oferte mai bune piata, fata de oferta propusa de catre cei care i-au ajutat. Asa s-a ajuns l-a discutia privind scurgerile de informatii cu datele de identificare ale persoanelor fizice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.