
Ordin MADR, AZI: Plăți de 90 de milioane de lei pentru fermieri!

MADR a aprobat prin ordin de ministru cantitățile de motorină utilizată în agricultură în primul trimestru al acestui an, determinate la plată de către APIA, pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii remis, marți, redacției AgroTV.
Cantitățile totale de motorină prevăzute în actul normativ sunt de 58.540.501 litri, iar valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 89.515.233 lei, pentru un număr de 10.729 beneficiari.
Potrivit reprezentanților MADR, ordinul a fost transmis către Monitorul Oficial, urmând ca APIA să demareze efectuarea plăților după publicare.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, până la finele anului 2023, se acordă ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























