Ești crescător de animale? Iată cum poți obține 300.000 EURO/fermă, finanțare din fonduri europene

micii fermieri fonduri europene linie de finantare instalarea tinerilor fermieri finantare tinerii fermieri ajutor de stat noul fermier APIA fonduri AFIR ajutor de minimis 15.000 euro, subvenție APIA tinerii fermieri ajutor de stat

Crescătorii de animale vor avea mai multe posibilități să acceseze fonduri europene începând de anul acesta, conform calendarului publicat de Ministerul Agriculturii. Cea mai importantă măsură de investiții în acest sector, DR-20, urmează să fie lansată în luna iulie, dacă se va respecta programul anunțat inițial.

”Există DR-20 – investiții în sectorul zootehnic. În calendarul AFIR, lansarea acestei măsuri este prevăzută în iulie 2023, deși în PNS este în 2026 cu o alocare de 22 de milioane de euro. O să vedem, probabil, cât din bugetul total de 224 de milioane de euro vor fi alocați anul acesta. Nu avem încă aceste detalii”, a precizat consultantul Cristian Găină pentru AGRO TV.

Prin intermediul liniei de finanțare DR-20, fermierii pot obține finanțări de până la 2 milioane de euro/proiect în cazul investițiilor complexe, respectiv maximum 300.000 euro/proiect în cazul proiectelor care își propun exclusiv simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole.

Intensitatea sprijinului va porni, cel mai probabil, de la 50% și va putea ajunge la un maxim de 65% în cazul fermierilor care nu fac parte dintr-o formă asociativă, astfel că aceștia vor fi nevoiți să asigure din fonduri proprii minimum 35% din valoarea proiectului.

Mai multe detalii generale despre această linie de finanțare puteți citi AICI (click). Pentru detaliile specifice și toate condițiile de eligibilitate, așteptăm publicare ghidului solicitantului.

Pe lângă DR-20, există și alte posibilități pentru fermieri să acceseze fonduri europene. Spre exemplu, în cazul tinerilor fermieri, linia de finanțare dedicată acestora urmează să fie lansată în iunie 2023, iar prin intermediul acesteia vor putea obține 70.000 euro, sprijin 100% nerambursabil.

Mai multe detalii despre pașii pe care trebuie să îi parcurgă tinerii fermieri pentru a accesa fonduri europene puteți citi AICI (click).

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Bună ziua , aș fi și eu interesat dacă am putea vorbi mai multe la un telefon sau ceva. Ma numesc Bogdan Burduja , momentan locuiesc în Spania sunt din România aș dori să mă întorc în România dar cu gândul de a deschide ceva , acum mas profila pe animale pentru ca îmi plac foarte mult , am crescut între ele.
    Am văzut aceste anunțuri cu un mic ajutor pentru a deschide ferma eu am ceva animale dar nush sigur ce miar trebui ca să pot sa iau acest ajutor și sa ma extind , am apelat la asta pentru ca singur e greu sa te extinzi și sa și crești în același timp. Mulțumesc.

    Răspundeți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.