Ai o gospodărie tradițională? Vezi condițiile pentru a primi subvenții APIA

Începând din acest an, daca ai o gospodărie tradițională țărănească sau o fermă mică, beneficiezi de noile subvenții APIA, sub numele de ecoschemă. Aceste subvenții încurajează practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul pentru fermele mici, iar pentru a fi eligibil trebuie să îndeplinești o serie de condiții.

Eco-schema Gospodăria Țărănească se adresează fermelor de mici dimensiuni (denumita generic Gospodărie Tradițională), majoritare în cadrul fermelor înscrise în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS).
Gospodăria tradițională înseamnă exploatația de maximum 10 ha teren agricol (arabil, pajiște și culturi permanente), în cadrul căreia fermierul deține și un efectiv de animale din speciile: ovine, caprine, bovine, bubaline, ecvidee, cuprins între 0,3-1 UVM, înscrise în Baza națională de date a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Autorității Naționale pentru Zootehnie (ANZ), după caz, pentru o perioadă de minimum 6 luni calendaristice, în anul de cerere.

Condiții de bază pentru obținerea subvențiilor

„Art. 39. — Sprijinul aferent schemei practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiționale, intervenția PD-05, prevăzută la cap. 5.1 din PS 2023—2027, eco-schemă, se acordă ca plată anuală suplimentară pe suprafața de teren, conform art. 31 alin. (7) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2.115/2021.

Art. 40. — Pentru a beneficia de sprijinul aferent eco-schemei, fermierii trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate prevăzute în fișa intervenției, după cum urmează:
a) fermierul este beneficiar BISS (plata APIA de bază pe hectar, fosta SAPS n.r.);
b) dimensiunea exploatației agricole este de minimum 1 ha și maximum 10 ha teren agricol, respectiv teren arabil — TA, pajiște permanentă — PP, culturi permanente — CP, cu parcele de minimum de 0,3 ha TA sau PP și/sau de minimum 0,1 ha pentru CP.

Art. 41. — Pentru a beneficia de sprijinul aferent eco-schemei, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale obligatorii:

a) să dețină un efectiv de animale din speciile: ovine, caprine, bovine, bubaline, ecvidee cuprins între 0,3—1 UVM/ha, înscrise în Baza națională de date a ANSVSA și ANZ, după caz, pentru o perioadă de minimum 6 luni calendaristice, respectiv perioada aprilie—septembrie a anului de cerere;

Ai o gospodărie tradițională? Vezi condițiile pentru a primi subvenții APIA Actualitate gospodărie tradițională,apia
b) în cazul în care fermierul exploatează teren arabil, trebuie să cultive pe cel puțin 10% din suprafața declarată plante leguminoase, fixatoare de azot, care sunt bogate în proteină vegetală, conform practicilor fitotehnice și de tehnologie agricolă, în vederea îmbunătățirii calității solului cu nutrienți naturali, precum specii proteaginoase/leguminoase prevăzute în anexa nr. 12 la prezentul ordin, iar pe restul suprafeței de teren arabil să cultive, după caz, cel puțin una din următoarele specii de plante care intră în alcătuirea rațiilor furajere, prevăzute în anexa nr. 14 la prezentul ordin, sau cu pajiște temporară în teren arabil;
sau
c) să exploateze o pajiște permanentă.

Ai o gospodărie tradițională? Vezi condițiile pentru a primi subvenții APIA Actualitate gospodărie tradițională,apia

Art. 42. — (1) Condițiile generale obligatorii se cumulează cu una din următoarele condiții specifice, la alegerea fermierului, astfel:
a) să planteze anual, în teren arabil sau pe pajiște temporară în teren arabil/pajiște permanentă, la nivel de exploatație, cel puțin 2 arbori pe ha, din speciile prevăzute în anexa nr. 13 la prezentul ordin;

Ai o gospodărie tradițională? Vezi condițiile pentru a primi subvenții APIA Actualitate gospodărie tradițională,apia

b) să păstreze terenul acoperit în perioada 15 iunie—15 octombrie în proporție de cel puțin 85%, din suprafața arabilă a exploatației cu: culturi agricole sau cu miriștea rămasă după recoltare sau culturi secundare sau culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou-înființate, timpul necesar pentru pregătirea terenului și înființarea noii culturi fiind de cel mult 2 săptămâni; în cazul culturilor permanente, acoperirea minimă a solului se asigură pe 75% din suprafața exploatației, cu fâșii înierbate între rânduri, mulci sau resturi vegetale.
(2) În cazul fermierilor care dețin suprafețe de pajiști permanente, cerința specifică este prevăzută la alin. (1) lit. a).” 

 

 

 

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.