
Pe cai! USV Iași are de acum o bază hipică!


Joi, 20 octombrie, a fost inaugurată baza hipică de la Universitatea Științelor Vieții (USV) din Iași.
Aflându-se la doar câteva sute de metri de sediul principal al instituției de învățământ universitar ieșean, baza reprezintă locul ideal unde tinerii care studiază la USV pot face practică, pot învăța cum să îngrijească un cal, dar și să învețe călărie.

De asemenea, tot aici va funcționa peste câteva săptămâni și spitalul veterinar unde se vor face lucrări pe animale, dar și partea de cercetare pentru studenții de la Facultatea de Medicină Veterinară.
Rectorul Gerard Jităreanu a declarat că această bază hipică a costat aproximativ 24 de milioane de lei, jumătate de la bugetul de stat și cealaltă jumătate din veniturile proprii ale universității.
Tot rectorul Gerard Jităreanu mai preciza că este vorba de un proiect la care s-a lucrat zece ani, este o investiție care va aduce un plus în pregătirea studenților de la facultățile de ingineria resurselor alimentare și animale, dar și a colegilor lor de la facultatea de medicină veterinară. Aceștia vor putea învăța la baza hipică tehnologia de creștere a cabalinelor, vor putea învăța bolile specifice și tratamentele adecvate cailor de muncă și cailor de sport. Studenții vor putea să facă practică, lucrări practice în acesta bază, lucrările practice din timpul săptămânilor de școală.
Totodată, studenții care sunt pasionați doar de echitație au acum un loc unde pot să practice acest sport și să fie mai aproape de cai.
Raluca Daria Diaconiuc
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























