Mesajul șefului APIA pentru fermieri – Ce se întâmplă cu microgranturile

ajutor de stat directorul general APIA, Adrian Pintea, de 3 ori subvenția

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a făcut bilanțul activității din ultima perioadă a instituției pe care o conduce, transmițând un mesaj pentru fermieri.

”O altă săptămână în care eforturile noastre s-au concentrat în jurul stimulării unei contribuții active la îmbunătățirea activității fermierilor și la dezvoltarea sustenabilă a operațiunilor desfășurate de aceștia.

În acest sens, continuăm eliberarea de adeverințe beneficiarilor Campaniei 2022 care doresc să acceseze credite de la instituțiile finanțatoare. Reamintesc fermierilor că dobânda aferentă acordării creditelor încheiate în baza convențiilor este de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice. APIA a eliberat un număr de 17.371 de adeverințe pentru schemele de plăți directe, 12.619 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă, 160 de adeverințe pentru măsura privind bunăstarea animalelor și 586 de adeverințe pentru ajutoarele naționale tranzitorii și/sau sprijinul cuplat în sectorul zootehnic.

De asemenea, am adus clarificări importante pentru beneficiarii de microgranturi în domeniul agroalimentar, reamintind cheltuielile eligibile angajate după data de 1 februarie 2020.

ATENȚIE! Cheltuielile efectuate din micrograntruri trebuie să fie în legătură cu activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.

O altă veste bună pentru fermieri este că APIA, prin Centrele Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile utilizate în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022 (trimestrul II/2022), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 186.542.527 lei pentru un număr de 17.363 beneficiari, cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 114.443.213,863 litri.

Revin de luni cu alte informații la zi despre activitățile pe care le desfășurăm. Până atunci, să aveți un sfârșit de săptămână cu soare și vă transmit cele mai bune gânduri!”, a transmis șeful APIA, Adrian Pintea.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.