DNA efectuează percheziții la un institut de creștere a oilor și caprelor din Caransebeș!

Au loc percheziţii la sediul a două instituţii publice din judeţul Caraş Severin, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni privind fraudă cu fonduri europene şi infracţiuni de serviciu, comise în anul 2022.

Descinderile au loc la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Caransebeş şi la o fermă aparţinând Staţiunii, fiind vorba, printre altele, despre obţinerea de fonduri europene pentru dezvoltarea raselor de ovine, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.
„Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii în două locaţii, ambele fiind sedii ale unei instituţii publice situate în judeţul Caras Severin”, menţionează comunicatul DNA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se mai arată în comunicat.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a informat reper24.ro,  Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție.

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.