Listele AFIR cu beneficiarii de fonduri europene! Anunț de ULTIMĂ ORĂ

micii fermieri fonduri europene linie de finantare instalarea tinerilor fermieri finantare tinerii fermieri ajutor de stat noul fermier APIA fonduri AFIR ajutor de minimis 15.000 euro, subvenție APIA tinerii fermieri ajutor de stat

Toate rapoartele de selecție cu fermierii care beneficiază de fonduri europene în anul 2022 vor fi publicate până la sfârșitul lunii iunie – este anunțul directorului general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Dorin Opreanu.

Potrivit declarațiilor făcute de șeful AFIR în emisiunea Agrostrategia la TVR1, evaluările proiectelor din etapa a treia s-au finalizat la nivelul întregii țări, urmând ca acestea să fie centralizate și eșantionate în perioada următoare.

”În momentul de față, colegii din țară au terminat evaluările. Trebuie să facem eșantionarea, ulterior verificăm și proiectele care au fost selectate pe eșantion, trimitem către Autoritatea de Management pentru a verifica și aproba, deci cam în două săptămâni apar și rapoartele de selecție.

Pe 27 mai s-au afișat rapoartele de selecție pentru etapa a doua, undeva la mijlocul lui iunie apare și etapa a treia, iar la 30 iunie închidem absolut tot, și etapa a patra și ce mai era de evaluat. (…) S-a întârziat puțin, s-a muncit foarte mult, colegii mei nu au avut nici sâmbătă, nici duminică”, a precizat directorul AFIR, Dorin Opreanu.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.