NĂPASTĂ! 331 de animale au pierit într-un incendiu provocat de arderea resturilor vegetale!

incendiu

Un crescător de animale a fost crunt pedepsit de soartă după ce a dat foc unor resturi vegetale din apropierea saivanului, lăsând flăcările nesupravegheate.

331 de animale – oi, capre, miei și iezi – au pierit vineri după-amiază într-un incendiu produs pe raza localității Viișoara Mică, după ce un foc lăsat nesupravegheat pe câmp s-a extins la saivanul care le adăpostea, informează ISU Botoșani.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii militari din Darabani, Săveni și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Viișoara și Darabani, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore.

Potrivit reprezentanților ISU, vântul care sufla cu putere a favorizat extinderea flăcărilor, iar cantitatea mare de materiale combustibile a întreținut arderea, astfel că aproape totul s-a făcut scrum, pompierii reușind să mai salveze doar cinci capre și 10 baloți de fân.

Și la Nicșeni, un cal a pierit pierit într-un incendiu generat tot din cauza unui foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale și scăpat de sub control. Flăcările au cuprins un adăpost de furaje și grajdul unde era animalul. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicșeni au stins incendiul înainte de a se extinde la celelelate clădiri din gospodărie.

De asemnea, la Havârna, un grajd, o magazie și 10 baloți de fân au ars din aceeași cauză. Incendii de vegetație uscată au mai fost astăzi și la Cordăreni, Tudor Vladimirescu și Avrămeni, au arătat reprezentanții ISU Botoșani.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.