Pui de urs omorât cu un utilaj agricol

pui de urs

Un pui de urs a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost prins într-o combină care recolta porumb, iar picioarele din spate i-au fost amputate.

Comisarul şef al Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, Kovasznai Sandor, a precizat că puiul de urs, de aproximativ şapte luni, avea leziuni incompatibile cu viaţa și s-a decis eutanasierea acestuia, informează AGERPRES.

„S-a întâmplat în satul Bancu, într-un lan de porumb. Era un ursuleţ de circa şapte luni, prins într-un utilaj agricol. Ambele picioare din spate reau prinse în utilaj şi amputate, era într-o stare foarte grave, avea răni incompatibile cu viaţa şi medicul veterinar a efectuat eutanasierea”, a precizat Kovasznai Sandor.

Acesta a mai spus că se întâmplă destul de frecvent ca urşi să fie loviţi de autoturisme în preajma lanurilor de porumb, dar este primul incident de acest fel cu un utilaj agricol.

Martori prezenţi la faţa locului au relatat că din lanul de porumb respectiv ar fi fugit mai mulţi urşi şi este posibil ca puiul să se fi rătăcit şi să nu mai ştie să plece din zonă.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.