
Fraude cu subvenții agricole în România! DNA și autoritățile europene au intrat pe fir


Falşi fermieri din Sicilia au fraudat fonduri europene de 850.000 de euro prin programul „Tomata” din România, se arată în raportul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pe anul trecut, citat de G4Media.ro.
Astfel, cinci firme din Mehedinţi aparținând unor cetăţeni italieni, pretindeau că dezvoltă culturi de roşii şi au beneficiat de subvenții din fonduri europene prin programul „Tomata”, lansat în 2017 de guvernul PSD.
„Nici măcar un cent din acești bani nu a fost cheltuit în România. Imediat ce Agenția Română de Plăți în Agricultură a virat subvențiile în conturile bancare ale celor cinci companii, banii au fost transferați în conturi bancare din Italia, unde au fost retrași rapid de la bancomate sau de la ghișeu în bănci și folosiți pentru finanțarea altor activități infracționale”, se arată în raportul OLAF.
Cazul a intrat în atenția DNA, dar și a autorităților judiciare din Italia, care au reușit să pună sub sechestru conturi bancare de 215.000 de euro.
OLAF a fost închis dosarul în octombrie anul trecut, cu propunere de recuperare a prejudiciului de 850.000 de euro.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























