
Recomandări pentru culturile de legume în spații protejate

Cultivarea de legume în spații protejate începe să redevină tot mai populară în rândul legumicultorilor români, mai ales în contextul în care Guvernul oferă și câteva forme de sprijin pentru fermierii care aleg această metodă.
Cultivatorii de usturoi în spații protejate pot primi anul acesta până la 3.000 euro/hectar, însă Ministerul Agriculturii lansează un program și pentru alte legume în spații protejate, prin care fermierii vor primi până la 2.000 euro/1.000 mp, pentru culturile de ardei gras, ardei lung, castraveți, tomate, varză albă, varză roșie și vinete.
Pentru a obține recolte bogate și gustoase, însă, banii trebuie investiți cu grijă, iar tratamentele aplicate în culturi trebuie să fie de cea mai bună calitate. În materialul video de mai jos vă prezentăm un segment din emisiunea ”Ce vor plantele”, unde dr. ing. Horia Ghibu, specialist în protecția plantelor, vă oferă câteva recomandări pentru cultivarea și tratarea legumelor în spații protejate

Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
Pentru a obține informații suplimentare sau pentru a adresa întrebări realizatorilor emisiunii „Ce vor plantele”, folosiți doar adresa de email – cevorplantele@agro-tv.ro
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































