
METEO: Cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente în 13 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi, ninsori și vânt pentru cea mai mare parte a țării, de avertizare fiind scutite doar 5 județe. De asemenea, în vigoare este și un cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali și de Curbură, avertizare care vizează 13 județe.
Potrivit meteorologilor codul galben este valabil valabil de marți, ora 10.00, până joi, ora 06.00, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp.
În zonele vizate vor fi mai ales ploi, însă treptat, în Transilvania, anumite zone din Maramureș, precum și în vestul și nodul Moldovei, vor predomina ninsorile.
Avertizarea cod portocaliu emisă de meteorologi este valabil de marți, ora 14.00, până miercuri, ora 23.00. În acest interval, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































