
Cât de profitabilă este investiția într-o sală de muls ovine în fermă


Este sala de muls o investiție profitabilă? O fermă modernă se diferențiază una obișnuită prin echipamentele sale și prin îngrijirea animalelor la standardele cele mai înalte, care garantează o calitate excepțională pentru materiile prime care sunt obținute de la animale.
Odată cu progresul tehnologic și industrial, au apărut ferme cu un număr foarte mare de animale, iar acestea trebuie să fie mulse rapid și eficient, lucru care nu se mai poate face manual. Așadar, în ziua de azi, există echipamente zootehnice speciale, precum cele care se găsesc într-o sală de muls.
Într-o vizită în fermele fraților Cioranu, Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu un fermier care a investit într-o astfel de sală de muls pentru ovine, care ne-a explicat de ce a luat această decizie, dar și ce beneficii aduce o astfel de investiție.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























