PLANTATIE DE ALUN in sistem ecologic, dezvoltata de un tanar fermier

O plantatie de alun în sistem ecologic a fost dezvoltată de un tânăr fermier maramureșean! Adrian Oros, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, a urcat pe dealurile din zona Copalnic Mănăștur din județul Maramureș, pentru a vedea această plantatie de alun a tânărului fermier Simorne Dochița.

Întors din Italia, tânărul fermier a reușit să ridice în localitatea Lăschia o plantatie de alun, în sistem ecologic, pe o suprafața de 2 hectare. Tot ceea ce a făcut până acum, a făcut din ceea ce a agonisit în Italia, de unde s-a întors cu o idee și cu material săditor pentru a se realiza aici, în România.

De asemenea, potrivit MADR, tânărul Dochița mai are mai alte 2 hectare pe care a plantat nuci, pe langa cele de alun.

Ministrul Adrian Oros a discutat cu tânărul fermier și cu familia acestuia care îl ajută în exploatație și l-a îndrumat către dezvoltarea afacerii cu fonduri europene nerambursabile pe care le va avea în curând la dispoziție.

Tot aici, ministrul agriculturii a subliniat importanța fermei de familie în dezvoltarea reală a satului românesc, considerând că acesta trebuie să rămână o prioritate în politicile de dezvoltare durabilă a mediului rural.

Click pe video:

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.