A venit si momentul cand zboara porcul! SOLUTIA unei companii de transport in pandemie

Din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemia de coronavirus, sectorul aviaţiei comerciale a fost grav afectat. Cu toate acestea o companie de transport aerian de marfă deţinută de omul de afaceri rus Alexey Isaykin a zburat cu avioanele pline, scrie Bloomberg.

Soluția găsită de miliardarul rus constă în transportarea porcilor în China. Pe parcusul acestui an, compania Volga-Dnepr Group a transportat peste 3.000 de porci de prăsilă din Franţa până în China. Animalele transportate pe o distanţă de aproximativ 10.400 de kilometri într-un avion de marfă Boeing 747 sunt destinate să refacă efectivele pe cea mai mare piaţă a cărnii de porc din lume, afectată de pesta porcină africană.

Măsurile destinate limitării răspândirii coronavirusului au amplificat problemele în aprovizionarea cu carne de porc şi au accelerat încercările destinate refacerii efectivelor interne. În primele patru luni ale acestui an, China a importat 254.533 de tone de carne de porc numai din SUA, care a trecut în faţa Europei devenind cel mai mare furnizor de carne de porc al Chinei. Comparativ, pe întreaga perioadă a anului 2019 China a importat 245.000 de tone de carne de porc.
„Industria globală a aviaţiei trece prin cea mai dificilă perioadă înregistrată vreodată însă pentru transportatorii cargo cum suntem noi aceasta este o şansă. Anterior, mai mult de jumătate din marfă era transportată în compartimentele de bagaje ale avioanelor de pasageri. Odată cu dispariţia acestei oferte de pe piaţă, cererea pentru companiile aeriene cargo a explodat, iar preţurile s-au dublat”, spune Alexey Isaykin.
În primele patru luni ale acestui an, cifra de afaceri a Volga-Dnepr a crescut cu 32%, până la 630 milioane de dolari. Compania Volga-Dnepr Group transportă şi măşti, combinezoane, echipamente medicale şi chiar şi vehicule pentru dezinfectarea străzilor în ţări precum Rusia, Franţa şi Germania.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.