Permisele pentru pescuit comercial in Delta, prelungite

pește

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a decis prelungirea valabilităţii documentelor emise anul trecut pentru desfăşurarea în legalitate a activităţii de pescuit comercial până la începutul lunii iulie, a declarat vineri, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei, Ion Munteanu.

Decizia a fost luată din cauză că Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii nu au adoptat până acum ordinul comun privind efortul de pescuit şi cotele alocate pentru acest an, pe specii şi zone, act normativ în baza căruia ARBDD stabileşte cotele pe care pescarii trebuie să le îndeplinească în acest an, atât cotele, cât şi zonele de pescuit fiind trecute pe permisele pescarilor.

„Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an, am decis ca membrii Comisariatelor ARBDD din teritoriu să preia de la pescari documentaţia necesară avizării permiselor de pescuit comercial. Am eliminat astfel un efort pe care-l făceau pescarii, dar şi aglomeraţia de la sediul Administraţiei”, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

Ion Munteanu a mai spus că, după încheierea prohibiţiei pescuitului în România, pescarii comerciali din Deltă îşi vor putea desfăşura activitatea în baza actelor emise anul trecut.

Potrivit ARBDD, anul trecut, cei 1.076 de pescari comerciali din Deltă au avut o cotă de aproximativ 4.150 de tone de peşte.

Prohibiţia pescuitului în România se va încheia pe data de 3 iunie, potrivit ordinului comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii.

Este al doilea an consecutiv în care ARBDD emite după încheierea prohibiţiei pescuitului în România permisele pescuit comercial pescarilor din Rezervaţie, din cauza lipsei actelor normative necesare emiterii acestor documente, în contextul în care anterior permiselor ajungeau la pescari înainte de reluarea pescuitului.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.