„Ziua devorează culturile oamenilor, seara fac nani în Ungaria, căci ungurii au perdele forestiere, spre deosebire de noi. Fiii ploii suntem noi, agricultorii!” posta aseară cu năduf, pe Facebook, Alexander Alex.
50 ha de rapiță duse în câteva ceasuri! Poze si filmări primite de la colegul de suferință al lui Alex (tânăr fermier din Timis), Patriciu Feier, care s-a trezit cu câteva zeci de mii de gâste sălbatice în rapiță.
Cultura de rapiță, devastată de gâstele sălbatice. Foto: Patriciu Feier
Patriciu a studiat Imbunătățiri funciare la Facultatea de Protecție a Mediului Oradea și are terenul pe care îl lucrează în vestul tarii, în Sânnicolaul Român, județul Bihor, chiar pe granița cu țara vecină, Ungaria.
El deține 1000 de hectare, dintre care 200 cultivate în septembrie cu grâu, „peste care – culmea! – nu s-au pus încă”. Dar peste Criș, peste canalul colector, un fel de reper spațial al locuitorilor și fermierilor din zonă, la domnul Cuc (cel mai mare fermier din Bihor), „au ras 50 de hectare cultivate cu grâu”.
Patriciu precizează: „La rapiță, care avea deja 25-30 de centrimetri înălțime, au mâncat frunzele, dar inima n-au mâncat-o!”, ceea ce lasă un mic licăr de speranță ca măcar o parte din plante să își revină. Va ști asta sigur de-abia în primăvară.
Foto: Patriciu Feier
Acum doua săptămani și-au facut apariția pentru prima dată în acest an gâstele hrăpărețe, dar „se puneau pe grâul vecinului”.
De fapt întâia dată le-a remarcat anul trecut pe rapița lui, dar nu păreau să fie atrase de rapiță. Iși trăgeau sufletul doar. Unele „decolau” și altele „aterizau”. Si tot așa.
Anul trecut a avut o parcelă de 21 de hecare pe care a estimat că s-au așezat vreo 2000 de gâște sălbatice.
A chemat vânătorii, dar aceștia s-au scuzat că trebuie să onoreze alte invitații mult mai bănoase, la mistreț.
De altfel aceste păsări sălbatice sunt protejate de lege și nu pot fi vânate.
Anul ăsta au pus niște sperietori, iar cineva a cumpărat un tun cu gaz. „Mai pușcă o petardă”, cum zice și amicul Alex, din Timis. Dar vânătoarea e oprită strict prin lege la tot ce înseamnă rațe și gâște sălbatice, la prepelițe si la alte păsări. Iar vânătorii sunt extrem de rezervați știind asta.
Dar ce să faci cand ești confruntat cu un desant aerian de circa 100.000 de gâște lacome?
Situația de „asediu” este comună și în satele învecinate: Roit, unde „era plin”, Leș, Livada și altele, spune Patriciu.
Gâsca galbenă (Anser anser) este o specie de gâscă mare din familia păsărilor acvatice Anatidae și speciile din genul Anser.
Are un penaj gri și alb pătat și barat un cioc portocaliu și picioare rozalii.
O pasăre mare, măsoară între 74 și 91 de centimetri (29 și 36 in) lungime, cu o greutate medie de 3,3 kilograme (7,3 lb).
Este larg răspândită, cu păsări în nordul ariei sale de acțiune distribuite din Europa și pană în Asia, care migrează spre sud pentru a petrece iarna în locuri mai calde.
Este specia tip a genului Anser și este strămoșul gâștei domestice, fiind domesticit cel puțin încă din 1360 î.Hr.
Numele genului provine din anser, denumirea latineasca pentru „gâscă”.
Gâștele cenușii călătoresc în zonele de reproducere din nord primăvara, cuibărind pe pajiști, în mlaștini, în jurul lacurilor și pe insulele de coastă.
În mod normal se împerechează pe viață și cuibăresc pe pământ prin vegetație.
Ele depune trei până la cinci ouă; femela clocește ouăle și ambii părinți apără și cresc puii.
Păsările rămân împreună ca grup familial, migrând spre sud toamna ca parte a unui stol mai mare și separându-se în anul următor.
În timpul iernii, ele ocupă habitate semi-acvatice, estuare, mlaștini și câmpuri inundate, hrănindu-se cu iarbă și consumând adesea culturi agricole.
Unele populații, cum ar fi cele din sudul Angliei și din zonele urbane din aria de acoperire a speciei, sunt în principal rezidente și ocupă aceeași zonă pe tot parcursul anului.
Aceste gâște sălbatice, aterizate pe rapița lui Patriciu, migrează anual din zona Marii Baltice și în mod obișnuit tranzitau mult mai la vest, dar din cauza schimbării poziției polilor magnetici ai Pământului din ultimii ani, fiind ghidate de un „sistem” biologic care detectează tocmai acest magnetism, și-au schimbat și ele traseul și au nimerit peste bihorenii nostri.
Patriciu Feier speră că suprafața lui agricolă va putea fi convertită în fond de vânătoare și astfel și-ar putea proteja culturile apelând la vânători. Dar pentru asta este nevoie de niște decizii ale MADR împreună cu Ministerul Mediului.