3000 DE EURO FIECARUI NOU MEMBRU LEGUMICULTOR DIN FAMILIE

Uniunea Salvăm Țăranul Român

Pe 26 noiembrie, la Slatina, a fost organizat Forumul de Legumicultură Syngenta, împreună cu Sindicatul Producătorilor Agricoli din Olt, eveniment la care au participat peste 300 de legumicultori din județele Olt, Dolj și Vâlcea. O veste foarte bună pentru legumicultori a dat-o Ion Păunel, președintele SPA Olt (în foto), care a spus că fiecare fermier care cultivă mai mult de 1.000 mp de solar cu tomate va putea să arendeze, să vândă sau să acceseze orice altă modalitate legală de schimbare a proprietății în favoarea unui alt membru al familiei, până pe 31 decembrie, în așa fel încât anul viitor, fiecare nou membru legumicultor din familie să se înscrie în programul de sprijin pentru tomate și în acest fel să poată accesa ajutorul de minimis pentru tomate.

Președintele SPA Olt a mai spus că ministrul agriculturii, Petre Daea, care din păcate nu a mai putut ajunge la acest forum, deoarece a trebuit să fie prezent la Cluj să-și susțină programul „Alege Oaia”, a promis și un mic sprijin pentru combustibilul folosit de legumicultori pentru a aduce tomate pe piață și în extrasezon.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.