
261 DE FERMIERI SUCEVENI AU SOLICITAT ADEVERINTE DE LA APIA PENTRU CONTRACTARE DE CREDITE

Finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de sprijin pe suprafaţă este efectuată de băncile comerciale
În 2017, Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a eliberat 261 adeverinţe pentru contractare de credite, instituţia având încheiate convenţii cu mai multe unităţi bancare.
„În vederea sprijinirii fermierilor, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava a continuat relaţiile de colaborare cu băncile comerciale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, semnând convenţii şi acte adiţionale privind finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de sprijin pe suprafaţă” a declarat directorul executiv Eugen Mogoş.
În acest circuit, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură are atribuţii în ceea ce priveşte eliberarea de adeverinţe din care să rezulte că potenţialul beneficiar a depus cerere de plată pentru plăţile naţionale directe complementare, precum şi că, la solicitant, a fost efectuat controlul administrativ asupra corectitudinii declaraţiei prin care se apelează la sprijinul financiar al statului. Totodată, în adeverinţă se menţionează că, la momentul eliberării actului, beneficiarul nu făcea obiectul excluderii de la plată, precum şi faptul că erau îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea sumelor la care este îndreptăţit. Băncii creditoare îi revine obligaţia de a se angaja la respectarea nivelurilor costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu depăşească, la data respectivă, ROBOR şi comisioanele aferente.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























